De unul singur

Cică ieși din zona de confort, pentru o mai bună versiune a ta. Pai de unde naiba versiune mai buna, afară din confortabilul meu!? Plus că, nu e nevoie să fac cine știe ce efort pentru asta, “au grijă” alți să o facă pentru mine. Numai că, ce iese, nu e tocmai una dintre părțile mele bune.

Și ca să mă fac înțeleasă, o să îmi continui monologul ăsta de cerneală(electronică), cu o întâmplare de zilele trecute.

Nu avem nici chef, nici foarte mult timp la dispoziție dar, aveam nevoie de câteva lucruri de la magazin. Merg împreună cu ființa asta care dealtfel este un personaj (buh! Sau mai multe). După ce-mi pun în căruț ce îmi lipsea, ne îndreptăm spre casa, pierdute încă cu privirea pe rafturi. Aproape ajunse, suntem cu un pas înaintea unei dudui căreia i-ar fi plăcut să ne lase pe urmă. Dar nu, cu un gest subtil din câteva degete și cu un semi-zâmbet forțat, ne dă, ne lasă ceea ce era de fapt, al nostru.

Îmi aduc aminte că uitai ceva și mă întorc să-l iau în timp ce ființa asta cu care sunt rămâne la rând.

Ajunsă înapoi, văd duduia sclifosită din spatele nostru că începe și își pune ce cumpărase, pe banda, înaintea noastră… nu înțeleg nimic.

Întreb ființa asta cu care sunt ce se întâmplă, uitându-mă nedumerită la băbăciune.

- Bai femeie ce D-zeu?! Ce se întâmplă?!

- Ți-am zis că mă grăbesc, ce dracului caută asta în fața noastră?!

Iar ființa cu care sunt, cu o calmitate ucigașa, îmi zice:

-Era în fața noastră, n-ai văzut?

Mă întorc la femeia învechită, care aștepta un pic nerăbdătoare verdictul meu și îi zic:

Ok, fie, dar să știți că noi eram primele. Iar ea, total inofensivă, dând din cap a “nu eu” , se predă parcă, ridicând mâinile la piept și-mi face un semn acuzator, cu degetul, către domnița care mă însoțește. Urmând și acuzația verbală:
-Doamna a insistat să trec în fața! I-am zis că erați înaintea mea dar, dumneaei a continuat.
În timp ce vorbea își mută căruțul în spatele nostru.

Acum făceam eforturi uriașe, să îndeplinesc sarcini ușoare, precum așezatu’ produselor pe banda, “din cauză de nervi”. Îmi adun ultimele picături de calmitate, după câteva secunde în care epuizez toate înjurăturile știute plus câteva inventate, în gând și o întreb, din nou, pe făptura asta de lângă mine, de ce a procedat așa.

Răspunsul ei:

- Stai liniștită, nu vezi că ne lasă în fața?

- Ce tot zici? întreb râzând ironic.

- Băi femeie, ai probleme! Cum poți să te comporți așa!? De ce?! Și oricum, eu îi zisei că noi eram în fața, datorita mie suntem încă în fața…

Ce-mi zice “dihăniuța”:

- Foarte bine că ne lasă în fața. Și se comportă că și cum nimic nu se întâmplase.

Moment în care simți cum mi se stricară aproape toate gândurile, iar înăuntru meu se zbătea un Hulk gata, gata să iasă. Îmi închipui că sunt un magician, că să o pot rupe în bătaie și după să o pot pune la loc. Lume de rahat… dulce.

Din totdeauna am crezut că, de cele mai multe ori, e mai bine, SĂ O ARZI SINGUR.

Don't close the book... Just turn the page